Lipscani, după 5 luni

M-am întors în Lipscani, dis-de-dimineaţă, pe ăl mai liniştit soare şi atunci când speram să găsesc vreo 2-3 romulani fără casă, rătăcind prin ruinele acelei zone. Deşi vroiam să văd o schimbare acolo, faţă de atunci când mi-am făcut ultimul reportaj, acum vreo 5 luni, totuşi îmi doream mai degrabă ca totul să fi rămas la fel. De ce? Pentru că vroiam să demonstrez că nimic nu se face în acestă ţară şi că rahaţii care au ajuns în diferite poziţii de conducere pur şi simplu sunt indiferenţi la toate problemele oraşului. Ei bine, din păcate, dorinţa mea a fost îndeplinită. Lipscanii sunt invadaţi de boschetari, tranşee şi decepţie, aşa cum i-am lăsat.

La ferestrele caselor ocupate ilegal, cele pe care primăria promisese să le elibereze încă de acum 5 luni, erau poziţionate atent draperii, chiloţi şi izmene, semn clar că autorităţile municipale şi-au dus la capăt promisiunile. Şi mai ciudat este faptul că, la 20 de metri de aceste case, stau frumuşel terease cu zeci de mese şi sute de scaune, unde clienţii îşi beau nestingheriţi sucul, cafeaua sau berea… nestingheriţi de mirosul de hoit sau de împuţiciune, care te învăluie de fiecare dată când te apropii de aceste edificii ale incompetenţei.

Problema, care îmi pare mie că-i tot mai frecventă la bucureştenii ce văd toate acestea, este resemnarea sau nepăsarea. Am toate motivele să cred că nimănui nu-i pasă, ba mai mult, consideră această zonă „cool” şi cu un „aer mirific şi antic”. Doamnelor, domnilor, nu mai au nici un farmec cafenelele de lipscani, în special atunci când sunt îngrăjduite de ruine.

Totuşi, se pare că încă se mai mişcă ceva în aceasă zonă. Cu paşi de melc ce-i drept, însă intenţia contează. Se pare că familia Mavrodin, una dintre cele mai avute în ceea ce priveşte proprietăţile din zonă, are în plan restructurarea unor clădiri din Lipscani. Muncitorii pe care îi vedeţi în fotografia de mai sus mi-au spus asta, în timp ce-mi arătau, zâmbind, placa pe care au găsit-o în subsolul clădirii la care lucrau. Problema este că tot pe aceşti muncitori i-am văzut acum 5 luni acolo, iar lucrarea nu pare să fi avansat de atunci.

Baghdad? Nu, câteva mii de kilometri mai la vest, într-o capitala europeană, Bucureşti.

Mai jos, las fotografiile să vorbeasă de la sine. Hanul Gâbroveni.

Lipscani, cartierul caselor celor fără de casă

Probabil că de multe ori refuz să văd o realitate obscură şi plină de lipsuri şi încerc să mă flanchez numai de lucruri care să-mi aducă măcar un zâmbet de buze. Într-o perioadă în care aceste gesturi şi emoţii se împuţinează, părerea mea este că trebuie să încercăm să le preţuim pe puţinele care există. Din păcate, neplăcerile nu ţin cont de sărbători, aniversări sau alte evenimente speciale şi reuşesc să ne surprindă atunci când ne aşteptăm cel mai puţin. Într-un fel, aceasta este încă un capitol din viaţa câtorva ţigani, care trăiesc ilegal într-o clădire din zona Lipscani şi care pe data de 1 martie vor fi evacuaţi forţat din imobil. Dacă aş spune că nu mi-este milă de ei, aş minţi, în ciuda tuturor neplăcerilor pe care cei din neamul pe care-l reprezintă le crează. Totuşi, nu pot spune că sunt solidar cu situaţia în care se află.

Clădirea, care afişează o  firmă, odată luminoasă, inscripţionată „AUTOTITAN SA”, nu este într-o stare deplorabilă, iar locatarii ei se pare că au parte de apă caldă şi căldură, mi-a spus unul dintre rezidenţi.

„Nu vorbi tare, că începe să tremure toată structura asta”

Acestea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit atunci când m-am strecut în ruiunele unui han din zona Lipscan, Bucureşti. Am observat că cele mai interesant lucruri te găsesc atunci când nu le cauţi. Acelaşi lucru mi s-a întamplat şi astăzi, în timpul unei ieşiri spre „Oraşul Vechi”, în care nu mă aşteptam să prind mai mult de 2-3 cadre draguţe cu nişte clădiri. Din fericire, simţu-mi jurnalistic a atras câteva poveşti de duminică, după cum urmează…