Recezie „Unknown”

 

Odată cu scăderea treptată a nivelului în cinematografie, au scăzut şi aşteptările publicului. Astfel, porcării ajung să fie votate foarte bine pe site-urile de recenzii, iar criticii nici nu se mai obosesc să scrie comentarii pertinente, fiind influenţaţi probabil de direcţiile date de marile case de producţie. Drept consecinţă, rezultă nişte filme înşelătoare. Cum adică? Păi…

• Iei un actor bun pe care-l pun în rol principal, presărând restul distribuţiei cu maimuţoi, unii mai maimuţoi decât alţii;
• Iei un scenariu slab, de care tragi ca dinţii ca de o bucată de carne de vită foarte nefăcută;
• Pui totul pe o regie foarte slabă, acţiune aproape zero, dialoguri ireale;
• Pentru cine nu înţelege sau celor cărora li se pare un căcat, se serveşte următoarea explicaţie: „este film psihologic”;
• Nu poţi s-o dregi pe final cu o explicaţie idioată, de genul „era totul un vis”, sau „şi-a imaginat totul”, sau mai ştiu eu ce dracu! Nu-i corect în primul rând pentru cei care dau ăia 15 lei să-ţi vadă filmul la cinema, iar în al doilea, pentru tine.

 

NU VĂ UITAŢI LA „UNKNOWN”!!!!!

NU VĂ UITAŢI LA „UNKNOWN”!!!!!

NU VĂ UITAŢI LA „UNKNOWN”!!!!!

 

Aşa, v-am captat atenţia? Unknow este un film mediocru, iar cele aproape două ore pe care le veţi petrece în sala de cinema vă vor face să vă puneţi eterna şi totodată redundanta întrebare: „să moara Fabian, de ce m-am uitat la acest căcat de film?”. Din păcate, odată făcută măgăria, nu prea ai cum să mai dai înapoi, dar poţi salva pe alţii de la înec:

 

• Nu vă lăsaţi păcăliţi de coperta filmului: Liam Neeson stând ca un împărat, cu un pistolet în mână coborâtă, totul fotografiat într-o semi-lumină foarte pătrunzătoare. Ridicolul situaţiilor în care se bagă este egalat doar de cât de slab joacă ceilalţi actori din film;
• O grămadă de lucruri nu se leagă: situaţii scăpate de sub control, frânturi de informaţie băgate în scene, fără nici o relevanţă pentru întreaga acţiune, apar personaje care pur şi simplu nu-şi au rostul, etc.
• Foarte, foarte pasiv: trebuie să aştepţi cel puţin o oră până ca filmul să înceapă să mişte ceva, iar atunci când o face, mai bine rămânea rece;
• Deşi vrea să se ridice la nivelul unor filme cum este Bourne (1, 2 sau 3), Taken (tot cu Liam Neeson) sau Ghost Writter (să zicem…), „Unknown” primeşte un titlul lângă dragul de „Bangkok Dangerous” (unul din cele mai slabe filme pe care le-am văzut vreodată).

 

Am terminat recenzia. Dacă nu vă place de părerea mea, ghinion.

Canon 1D Mark III, îţi mulţumesc pentru că exişti

De ce? Pentru că întâlnindu-te pe tine, am înţeles de am trecut pe Nikon şi mi-au fost confirmate toate bănuielile. Asta nu înseamnă că  1D Mark III nu este un aparat foarte bun, însă la multe capitole cade în urmă, în special atunci când este pus faţă-n faţă cu „vunder-kid-ul” de la competitori, D700. Am testat în repetate rânduri nava amiral a fotojurnaliştilor de la Canon însă, ultima experienţă mi-a fost suficientă pentru a trage o concluzie. Pentru a fi cât mai concis, am să sumarizez punctele mele de vedere în paragrafe scurte, separate pe alocuri de imagini cu aparatul.

1D Mark III are o construcţie incredibilă. Ai senzaţia că ţii în mână o bucată de titan, înfăşurată într-un cauciuc de cea mai înaltă calitate. Toate componentele sunt foarte bine închegate  iar butoanele sunt plasate pentru un acces cât mai facil la funcţiile cheie ale aparatului. La acest capitol, îi este întrutotul superior lui D700. De fapt, este atât de plăcut ca şi DSLR, încât nu prea îţi vine să-l laşi din mână. Mai mult, deşi are o greutate de circa 1 kg, nu prea o simţi, nici după folosiri îndelungate.

AF-ul îi mai precis ca un samurai cu o katană în mână, iar cadenţa îţi lasă gura apă, cele 10 cadre pe secundă fiind arhisuficente pentru a îngheţa aproape orice mişcare. Eu l-am folosit în tandem cu un 16-35mm f2.8 L II, combinaţia fiind visul oricărui fotojurnalist. Ambele sunt weather-sealed şi construite din materiale extraterestre, făcute să reziste, să rezite, să reziste :).

Rezoluţia de 10mpx este mulţumitoare, iar factorul de crop al senzorului îţi permite să „extinzi” un pic focala teleobiectivelor, lucru esenţial la sport sau eveniment. Totuşi, senzorul de pe 1D Mark III pare învechit, în special în ceea ce priveşte granulaţia la ISO mare.

Cu o paletă ce variază de la ISO 100, la ISO 3200, ai putea spune că 1D Mark III este apt pentru a face faţă cu stoicism condiţiilor de lumină slabă. Totuşi, aparatul se luptă cu noise-ul ca turcii cu Ştefan cel Mare, şi la fel ca şi turcii, pierde lamentabil. Daca treci de pe un Canon D60 pe un 1D Mark III, vei fi cu siguranţă impresionat, însă dacă îl compari cu un D700, dezamăgirea va fi destul de mare.

La fel ca şi în cazul capacităţilor în low-light, 1D Mark III pierde şi la display în faţa lui D700. Poate sunt doar eu pretenţios, sau îi caut nod în papură, însă diferenţa este enormă, iar un display bun, din punctul meu vedere, îţi reduce mult din procesul de sortare.

16-35mm f2.8 L II este un obiectiv cu adevărat tare, fiind potrivit pentru fotojurnalism, fotografie de peisaj sau eveniment. Pe 1D Mark III acesta va afişa o focală de aproximativ 20-45mm. Totuşi, diferenţa între 16mm şi 20mm este considerabilă (voi prezenta zilele acestea şi o diferenţă între distanţele focale la ultra-wide). Eu persoanal nu-l pot folosi la f2.8, fiind cam soft acolo pentru placul meu, însă poate am dat de o copie deficitară la acest capitol. Totuşi, închis cu un stop, pâna la f4, obiectivul începe să-şi arate adevărata valoare.

Concluzia mea este următoare:

Un 1D Mark III costă 18.300 lei. Un D700 costă un pic sub 10.000 lei, iar un grip, o baterie separată şi un încărcător special (necesare pentru o cadenţă sporită, de 8fps), costă aproximativ 2.000 lei. Un Nikon 17-35mm costă pe piaţa gri în jur de 4.000 de lei, cu garanţie şi într-o condiţie foarte bună. Astfel, cu banii de un 1D Mark III, poţi avea un Nikon D700, 12 mpx, full-frame, cu 8fps, şi un obiectiv zoom-wide profesional (f2.8). Totuşi, susţin faptul că 1D Mark III nu este un aparat prost, ba din contră, nu prea îţi vine să-l laşi din mână, însă din păcate tehnologic este depăşit iar preţul este destul de mare pentru ceea ce oferă.

Revin zilele următoare şi cu nişte fotografii făcută în urma testului.

Sigma 12-24mm f/4.5-5.6 – Review

Din moment ce nu este o lentilă foarte populară, acest Sigma 12-24mm a trecut uşor sub multe covoare, fiind eclipsat în bătălia pentru ultra-wide de mult mai scumpul Nikon 14-24mm f2.8. De fapt, acest obiectiv este atât de puţin popular printre ultilizatorii de full-frame încât mi-a fost greu să găsesc 2-3 recenzii obiective şi cuprinzătoare în ceea ce-l priveşte. Acest lucru a fost un relativ şoc pentru mine, dat fiind faptul că Sigma 12-24mm f/4.5-5.6 este cel mai liniar wide obiectiv din lume în acest moment, cu un unghi de cuprindere de 122 de grade pe un senzor full-frame. Totuşi, nu am fost influenţat de promovarea posacă şi de aroganţa din anumite comentarii la adresa acestuia şi mi l-am cumpărat. Înainte de toate, pot spune cu siguranţă că nu sunt dezamăgit de el iar majoritatea recenziilor negative fie au fost făcute pe baza unor copii foarte proaste, fie au fost făcute la mişto.

Sigma 12-24mm (sursa: http://www.the-metalism.com)

Probabil mulţi se uită la diafragmă şi spun că este un obiectiv foarte întunecos. Întradevăr, f4.5 este de 2 ori mai încet decât f2.8 însă la o focală de 12mm ajunge foarte multă lumină pe senzor, din toate direcţiile, astfel şi în condiţii de luminozitate scăzută, veţi putea folosi un timp de expunere suficient de mic pentru a obţine fotografii clare. Eu personal reuşesc să trag la 12mm cu o viteză de 1/15 – 1/30, fără probleme. Totuşi, pentru a reuşi asta trebuie fie să aveţi o mână foarte stabilă, sau să aveţi un punct de sprijin, caz în care chiar puteţi mări timpul de expunere. În plus, Sigma 12-24mm este destul de sharp de la f4.5, respectiv f5.6. Astfel, puteţi folosi cu încredere diafragma maximă.

Pe un D700, obiectivul este extrem de impresionant şi oferă posibilităţi creative foarte interesante. În acelaşi timp, trebuie să vă gândiţi foarte bine dacă aveţi nevoie de aşa ceva. În cazul meu, fiind un fanatic al lentilelor ultra-wide (UW), Nikon 17-35mm f2.8 nu este suficient, însă pentru oamenii normali, cu cerinţe normale, Nikonul se va mula perfect pe preferinţele d-voastră. Dacă vă gândiţi că Sigma 12-24mm, supranumit şi Popey, datorită elementului frontal foarte bombat, este un obiectiv soft în colţuri, ţin să vă contrazic. 12-24mm este un obiectiv superb, din centru, pana in colturile extreme.

Toate obiectivele Sigma pe care le-am testat eu (70-200 f2.8, 24-70 f2.8, 17-35 f2.8-4, 12-24mm f4.5-5.6) au o construcţie foarte solidă, dând impresia de un obiectiv scump şi închegat. Totuşi, spre deosebire de L-urile de la Canon sau zoom-urile scumpe de la Nikkor, nu cred că vreun obiectiv de la Sigma ar supravieţui unui şoc puternic (i.e. scăpat pe jos). În plus, ineul de zoom se roteşte destul de uşor, la fel ca şi cel de focus. Astfel, la acest capitol, Sigma nu pierde nici un punct.

Concluzie:

Sigma 12-24mm f4.5-5.6 este un obiectiv extraordinar, cu performanţe optice pe măsura unui senzor de 12 mpx (Nikon D700), distorsiuni minime şi o versatilitate deosebită. Îl recomand oricui vrea un obiectiv UW pentru full-frame, la un raport preţ/calitate bun.

Link-uri către alte review-uri:

Juza Photo

Ken Rockwell

Fred Miranda