Câteva slove şi grafii de la Panfili

Ştefan Panfili

Canon 1D Mark III, îţi mulţumesc pentru că exişti

with 8 comments

De ce? Pentru că întâlnindu-te pe tine, am înţeles de am trecut pe Nikon şi mi-au fost confirmate toate bănuielile. Asta nu înseamnă că  1D Mark III nu este un aparat foarte bun, însă la multe capitole cade în urmă, în special atunci când este pus faţă-n faţă cu „vunder-kid-ul” de la competitori, D700. Am testat în repetate rânduri nava amiral a fotojurnaliştilor de la Canon însă, ultima experienţă mi-a fost suficientă pentru a trage o concluzie. Pentru a fi cât mai concis, am să sumarizez punctele mele de vedere în paragrafe scurte, separate pe alocuri de imagini cu aparatul.

1dmk3_butoane

1D Mark III are o construcţie incredibilă. Ai senzaţia că ţii în mână o bucată de titan, înfăşurată într-un cauciuc de cea mai înaltă calitate. Toate componentele sunt foarte bine închegate  iar butoanele sunt plasate pentru un acces cât mai facil la funcţiile cheie ale aparatului. La acest capitol, îi este întrutotul superior lui D700. De fapt, este atât de plăcut ca şi DSLR, încât nu prea îţi vine să-l laşi din mână. Mai mult, deşi are o greutate de circa 1 kg, nu prea o simţi, nici după folosiri îndelungate.

1dmk3_dsignjpg

AF-ul îi mai precis ca un samurai cu o katană în mână, iar cadenţa îţi lasă gura apă, cele 10 cadre pe secundă fiind arhisuficente pentru a îngheţa aproape orice mişcare. Eu l-am folosit în tandem cu un 16-35mm f2.8 L II, combinaţia fiind visul oricărui fotojurnalist. Ambele sunt weather-sealed şi construite din materiale extraterestre, făcute să reziste, să rezite, să reziste :).

1dmk3_front

Rezoluţia de 10mpx este mulţumitoare, iar factorul de crop al senzorului îţi permite să „extinzi” un pic focala teleobiectivelor, lucru esenţial la sport sau eveniment. Totuşi, senzorul de pe 1D Mark III pare învechit, în special în ceea ce priveşte granulaţia la ISO mare.

1dmk3_mk3sign

Cu o paletă ce variază de la ISO 100, la ISO 3200, ai putea spune că 1D Mark III este apt pentru a face faţă cu stoicism condiţiilor de lumină slabă. Totuşi, aparatul se luptă cu noise-ul ca turcii cu Ştefan cel Mare, şi la fel ca şi turcii, pierde lamentabil. Daca treci de pe un Canon D60 pe un 1D Mark III, vei fi cu siguranţă impresionat, însă dacă îl compari cu un D700, dezamăgirea va fi destul de mare.

1dmk3back

La fel ca şi în cazul capacităţilor în low-light, 1D Mark III pierde şi la display în faţa lui D700. Poate sunt doar eu pretenţios, sau îi caut nod în papură, însă diferenţa este enormă, iar un display bun, din punctul meu vedere, îţi reduce mult din procesul de sortare.

16_35_f28

16-35mm f2.8 L II este un obiectiv cu adevărat tare, fiind potrivit pentru fotojurnalism, fotografie de peisaj sau eveniment. Pe 1D Mark III acesta va afişa o focală de aproximativ 20-45mm. Totuşi, diferenţa între 16mm şi 20mm este considerabilă (voi prezenta zilele acestea şi o diferenţă între distanţele focale la ultra-wide). Eu persoanal nu-l pot folosi la f2.8, fiind cam soft acolo pentru placul meu, însă poate am dat de o copie deficitară la acest capitol. Totuşi, închis cu un stop, pâna la f4, obiectivul începe să-şi arate adevărata valoare.

16_35_f28_2

Concluzia mea este următoare:

Un 1D Mark III costă 18.300 lei. Un D700 costă un pic sub 10.000 lei, iar un grip, o baterie separată şi un încărcător special (necesare pentru o cadenţă sporită, de 8fps), costă aproximativ 2.000 lei. Un Nikon 17-35mm costă pe piaţa gri în jur de 4.000 de lei, cu garanţie şi într-o condiţie foarte bună. Astfel, cu banii de un 1D Mark III, poţi avea un Nikon D700, 12 mpx, full-frame, cu 8fps, şi un obiectiv zoom-wide profesional (f2.8). Totuşi, susţin faptul că 1D Mark III nu este un aparat prost, ba din contră, nu prea îţi vine să-l laşi din mână, însă din păcate tehnologic este depăşit iar preţul este destul de mare pentru ceea ce oferă.

Revin zilele următoare şi cu nişte fotografii făcută în urma testului.

Written by panfili

Iunie 19, 2009 la 10:40 am

8 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Imi plac comparatiile de acest gen, sa nu uitam cand a fost scos pe piata 1D Mk III, au trecut 2 ani de atunci, totul sa schimbat. Nu isi are rost comparatia de ultima technologie cu cea de acum 2 ani.

    Szabi Zs.

    Iunie 19, 2009 at 12:23 pm

  2. Am fost destul de echilibrat in aceasta recenzie, cu o mica inclinatie spre D700, lucru care nu mi se pare gresit. In fond, rar exista review-uri obiective.

    Mai mult, nu am spus ca-i un aparat prost, ci doar ca-i invechit.

    panfili

    Iunie 19, 2009 at 1:03 pm

  3. […] cazul în care interesează pe cineva, am mai urcat o recenzie subiectivă pentru Canon 1D Mark III şi o comparaţie între focalele pe intervalul 12-24mm (pe FF). __________________ Nikon D700 / […]

  4. Asteptam si fotografiile!

    Stefan

    Iunie 20, 2009 at 6:02 pm

  5. Felicitari pentru articol, desi nu aduce noutati nemaipomenite. Rivalitatea este insa D700 vs 5d mark II , rivalitatea la vard fiind D3x vs 1Ds Mark III , in fine aparatu asta de la canon (1D mark III ) exista da nu prea vad ce rost mai are si pe unde se mai pozitioneaza!(poate ca are fps si s-au gandit sa-l lanseze pentru jurnalism sportiv!)Spor la articole , interesant blog , o sa-l mai urmaresc!

    neo geo

    Iunie 23, 2009 at 5:42 pm

  6. frumos povestita parerea despre cele doua…
    o sa continui sa urmaresc blogul dvs…

    Romeo

    romescu

    August 13, 2009 at 12:04 pm

  7. Multumsc mult Romeo!

    panfili

    August 17, 2009 at 8:32 am

  8. Compara si tu macar 1Ds Mark III cu D700, desi nici comparatia asta nu-i cea mai buna. Unul e lansat in februarie 2007 si altul la sfarsitul lui 2008. Si dupa cum spunea si neo geo, comparatia se face intre 5D Mark II si D700.

    ovidiu

    Septembrie 28, 2009 at 8:21 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: