Câteva slove şi grafii de la Panfili

Ştefan Panfili

„Nu vorbi tare, că începe să tremure toată structura asta”

leave a comment »

Acestea au fost primele cuvinte pe care le-am auzit atunci când m-am strecut în ruiunele unui han din zona Lipscan, Bucureşti. Am observat că cele mai interesant lucruri te găsesc atunci când nu le cauţi. Acelaşi lucru mi s-a întamplat şi astăzi, în timpul unei ieşiri spre „Oraşul Vechi”, în care nu mă aşteptam să prind mai mult de 2-3 cadre draguţe cu nişte clădiri. Din fericire, simţu-mi jurnalistic a atras câteva poveşti de duminică, după cum urmează…

la_ruine

„La Ruine” – o clădire care este pe punctul de a se prăbuşi, ca multe altele din zona „frumoasă” a oraşului, însă care are ceva deosebit de atrăgător. Încă nu mi-am dat seama dacă de vină este antiteza între aceste dărăpănături şi structurile grandioase, construite la doar câteva sute de metri distanţă, sau pur şi simplu faptul şocant că acesta este de fapt Bucureştiul, capitala europeană. Am lăsat orice filosofie deoparte şi am găsit o gaură în poarte de lemn, care se prefăcea că păzeşte vechiul amplasament, prin care am trecut, intrând într-o lume pe care mă aşteptam s-o văd. Sticle aruncate, fecale umane mai peste tot, schele lăsate acolo probabil de stărmoşii daci şi un miros puternic de „jeg”. „Ai grijă, nu vorbi tare, că începe să tremure toată structura asta. „Ai grijă şi pe unde calci, sunt nişte găuri ascunse. Dacă ai căzut prin ele, ai un drum de trei metri până jos”, îmi spune un alt fotograf, probabil pornit şi el în căutarea unor vestigii.

la_ruine_1

„Cică a fost un vechi han iar acum este abandonat. În rest nu prea mai ştiu nimic despre această clădirea”, îmi spune fotgraful, în timp ce se proptea de o bârnă, cu 70-200-ele montat, bolborosind ceva indescifrabil. Mă mai învârtesc printre stâlpii, destul de şubrezi, de susţinere şi calc în ceva în care nu-i doresc nimănui să calce când are o zi bună: un mare şi mirositor căcat. Dumneziesc un pic, foarte nervos pe faptul că deja îmi intrase în toate găurile din talpa bocancului, după care îl aud pe fotograful bolborositor spunând: „Mda, mai intră oameni şi se cacă pe aici”. Încerc disperat să-l şterg, iar după ce reuşesc parţial el mă întreabă: „Eşti ok?”. Acum era momentul să introduc un smiley, însă afişesc un rânjet larg pe faţă şi îi spun: „Era un rahat. Cât de mult rău putea să-mi facă”. Las în urmă neplăcutul eveniment şi mai fotografiez ceea ce mi s-a părut mai interesant, după care salut respectuos şi părăsesc relicvele vechiului edificiu.

După ce am părăsit ruinele, drumul pavat cu carămizi de aur m-a dus în altă parte… continuare am s-o urc un mic pai târziu. Pe final, o fotografie cu amicul meu, la fel de curios ca şi mine.

la_ruine_4

la_ruine_3

la_ruine_2

Written by panfili

Februarie 22, 2009 la 5:19 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: