Câteva slove şi grafii de la Panfili

M-am întors în Lipscani, dis-de-dimineaţă, pe ăl mai liniştit soare şi atunci când speram să găsesc vreo 2-3 romulani fără casă, rătăcind prin ruinele acelei zone. Deşi vroiam să văd o schimbare acolo, faţă de atunci când mi-am făcut ultimul reportaj, acum vreo 5 luni, totuşi îmi doream mai degrabă ca totul să fi rămas la fel. De ce? Pentru că vroiam să demonstrez că nimic nu se face în acestă ţară şi că rahaţii care au ajuns în diferite poziţii de conducere pur şi simplu sunt indiferenţi la toate problemele oraşului. Ei bine, din păcate, dorinţa mea a fost îndeplinită. Lipscanii sunt invadaţi de boschetari, tranşee şi decepţie, aşa cum i-am lăsat.

La ferestrele caselor ocupate ilegal, cele pe care primăria promisese să le elibereze încă de acum 5 luni, erau poziţionate atent draperii, chiloţi şi izmene, semn clar că autorităţile municipale şi-au dus la capăt promisiunile. Şi mai ciudat este faptul că, la 20 de metri de aceste case, stau frumuşel terease cu zeci de mese şi sute de scaune, unde clienţii îşi beau nestingheriţi sucul, cafeaua sau berea… nestingheriţi de mirosul de hoit sau de împuţiciune, care te învăluie de fiecare dată când te apropii de aceste edificii ale incompetenţei.

Problema, care îmi pare mie că-i tot mai frecventă la bucureştenii ce văd toate acestea, este resemnarea sau nepăsarea. Am toate motivele să cred că nimănui nu-i pasă, ba mai mult, consideră această zonă “cool” şi cu un “aer mirific şi antic”. Doamnelor, domnilor, nu mai au nici un farmec cafenelele de lipscani, în special atunci când sunt îngrăjduite de ruine.

Totuşi, se pare că încă se mai mişcă ceva în aceasă zonă. Cu paşi de melc ce-i drept, însă intenţia contează. Se pare că familia Mavrodin, una dintre cele mai avute în ceea ce priveşte proprietăţile din zonă, are în plan restructurarea unor clădiri din Lipscani. Muncitorii pe care îi vedeţi în fotografia de mai sus mi-au spus asta, în timp ce-mi arătau, zâmbind, placa pe care au găsit-o în subsolul clădirii la care lucrau. Problema este că tot pe aceşti muncitori i-am văzut acum 5 luni acolo, iar lucrarea nu pare să fi avansat de atunci.

Baghdad? Nu, câteva mii de kilometri mai la vest, într-o capitala europeană, Bucureşti.

Mai jos, las fotografiile să vorbeasă de la sine. Hanul Gâbroveni.

În cazul în care scap de la serviciu pe o lumină bună, am să mai dau câte o tură cu bicicleta prin Bucureşti, cu scopul de a prinde câteva cadre plăcute, care să reprezinte oraşul în care trăim. Câteva imagini în acest sens, mai jos (Arcul de Triumf şi intrarea în Parcul Herăstrău).

Parada Gay-Fest 2009, s-a desfăşurată astăzi, 23 mai. A început la ora 17:30, pe bulevardul Unirii, la aproximativ 1 km de Casa Poporului, şi s-a finalizat în Piaţa Constituţiei, la ora 18:10-18:20. Forţele de ordine erau în număr impresionant, cel puţin triplu faţă de cel al manifestanţilor.

Homosexualii nu au fost boicotaţi iar marşul s-a defăşurat sub cele mai liniştite auspicii.

Acum vreo 3-4 săptămâni, atunci când oierii şi ale lor norme de igienă erau pe prima pagină ale ziarelor, am plecat până la Sibiu să văd cu ochii mei care este adevărata situaţie. Am fost, am scris, însă nu mi s-a publicat, iar cu plecarea mea de la România liberă, în mod cert nu veţi mai auzi nimic despre oieri pe pagina de investigaţii sau reportaj. Totuşi, sunt de părere că acei oameni merită mai mult de atât. Astfel, m-am hotărât să ilustrez ceea ce am văzut acolo cu un mini fotoreportaj.

Era o vorbă acum ceva vreme între oieri: dacă ai sub 100 de oi, le întreţii tu pe ele, dacă ai peste 100 de oi, te întreţin ele pe tine. Acum, nici 1.000 de oi nu mai fac treaba asta… le ţinem numai că ne e drag de ele şi altceva nu mai ştim să facem.

- Dumitru Stanca, crescător din zona Sibiului, cu 1.000 de capete de oi

Read the rest of this entry »